CASATORIT.ro
Vanzare rochii de mireasa
   
home despre noi poze miresici cum comand articole utile machiaj contact
COLECTII
 
 
 
 
 
  poze miresici
 
 
 
  bandnunta.ro
 
Cum sa economisesti bani in organizarea unei nunti


Daca banii nu te dau afara din casa si nici nu vrei sa te indatorezi pe viata pentru o nunta ca-n poveste, urmeaza sfaturile noastre simple si eficiente pentru a-ti planifica nunta cu cap! Cu putina hotarare si grija, poti economisi o suma buna si, in acelasi timp, tu, viitorul sot si invitatii vostri va puteti bucura de o petrecere minunata!

Planifica nunta si luna de miere din timp Da, stiu, suna obositor cand citesti acest sfat, de a incepe sa-ti planifici nunta cu cel putin un an inainte, insa este cea mai buna solutie pentru a economisi o suma frumusica de bani si a avea absolut tot ce-ti doresti la nunta. Cum se face? Simplu, profita de reduceri! Toate magazinele au doua perioade de reduceri pe an, astfel incat poti alege exact decoratiunile, lumanarile sau fetele de masa pe care ti le doresti, numai ca la un pret mult mai mic decat cel usual – platind uneori chiar si cu 50 la suta mai putin. Suna bine, nu-i asa?

In ceea ce priveste luna de miere, este un lucru bine stiut faptul ca orice calatorie planificata din timp este mult mai ieftina decat una planuita cu doua luni inainte de plecare. Contacteaza o agentie de turism sau rezerva bilete de avion si o camera in hotelul preferat cu cel putin o jumatate de an inainte, pentru reduceri semnificative de pret!

Nu stabili nunta intr-o zi de sambata Toata lumea vrea sa-si faca nunta in noaptea de sambata inspre duminica, ceea ce ii face pe managerii de restaurante, hoteluri si sali de receptie sa ceara un pret cu pana la 30% mai mare decat in alte zile. Chiar daca poti incerca sa negociezi cu ei, solutia cea mai economica este sa stabilesti ziua nuntii vineri sau duminica – alte zile populare pentru nunti, insa mai putin costisitoare.

Inchiriaza rochia de mireasa Sunt constienta, in timp ce scriu, ca pentru unele femei acest sfat este imposibil de aplicat: cele mai multe dintre noi ne dorim o rochie de mireasa a noastra, care sa ne trezeasca amintiri frumoase si peste 70 de ani. Totusi, avand in vedere preturile exorbitante pentru o rochie de mireasa de designer, a-ti inchiria o rochie fabuloasa, pe care o vei purta oricum o singura data, nu este chiar un capat de lume. De fapt, daca alegi sa-ti inchiriezi rochia, poti purta creatia unui designer celebru, lux pe care poate nu ti l-ai fi permis altfel, la un pret prietenos.

Limiteaza tipurile de bauturi alcoolice servite la petrecere Poti servi sute de litri de vin, sampanie, bere sau visinata la nunta, insa limiteaza, pe cat posibil, bauturile alcoolice foarte scumpe, precum whiskey sau coniac. Orice restaurant iti va trece pe nota de plata o sticla intreaga de whiskey, chiar daca s-a baut un singur pahar. Stabileste de la bun inceput “meniul” de bauturi alcoolice si vei economisi o suma de bani frumusica!

Alege flori de sezon Buchetul de mireasa poate sa fie cat de spectaculos vrei tu, insa, pentru celelalte necesitati (decoratiuni, domnisoarele de onoare, etc) alege flori de sezon. Cumparand flori care se gasesc din belsug in perioada nuntii, vei reduce semnificativ din costuri: acestea sunt mult mai ieftine decat florile exotice sau greu de gasit intr-o anumita perioada a anului.















sursa www.Karena.ro